De Ziua Mondială a Mediului, Humana People to People lansează proiectul RepairÎn prezent cumpărăm mai multe haine ca oricând, dar le și purtăm din ce în ce mai puțin. Conform statisticilor, în medie, purtăm un articol vestimentar de doar șapte ori, după care îl ținem în dulap sau îl aruncăm. De asemenea, preferăm să cumpărăm altul nou în loc să încercăm să îl ajustăm pe cel actual, în cazul în care nu ne mai vine bine sau a fost alterat.
Prin supraconsumul de haine noi contribuim la poluarea mediului înconjurător, industria textilă fiind responsabilă de 10% din gazele cu efect de seră ale Planetei, mai mult decât industria aviatică și cea de transport maritim la un loc.
Dacă în anul 2000 s-au produs 50 de milioane de tone de haine, în 2020 cantitatea era mai mult decât dublă, 109 milioane de tone. În 2030 se preconizează că vom produce 145 de milioane de tone de haine noi. Conform Earth.Org se estimează că anual, pe glob, se aruncă 92 de milioane de tone de îmbrăcăminte și încălțăminte, însă doar 15% dintre acestea ajung într-un circuit sortare profesională spre reutilizare sau reciclare.O soluție pentru a prelungi durata de viață a hainelor și a încălțămintei este să deprindem obiceiul de a apela la serviciile atelierelor de retuș și reparații îmbrăcăminte sau cizmării. În acest scop, Organizația Humana People to People lansează în premieră în România proiectul Repair, prin intermediul căruia promovează breasla croitorilor și cizmarilor și facilitează accesul oamenilor la serviciile unor astfel de profesioniști.
„Avem încă în România destul de multe ateliere de croitorie și retuș, și vrem să construim o rețea între acestea și clienții Humana. Dacă îți place un articol de îmbrăcăminte, dar este puțin larg sau necesită mici modificări, un croitor poate rezolva problema simplu, rapid și ieftin. Vrem totodată să schimbăm gândirea și comportamentul oamenilor, astfel încât industria modei să fie cu adevărat sustenabilă. Proiectul Repair, pe care îl implementăm în acest moment, constă într-o rețea afiliată de croitori și cizmari care pot să repare sau să retușeze articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte cumpărate din magazinele second-hand Humana, cu scopul de a limita risipa vestimentară. Credem că reutilizarea și repararea hainelor deja purtate respectă indicațiile Uniunii Europene pentru sustenabilitate și sprijină modelul de economie circulară către care aspirăm. Așa cum hainele second-hand sunt o necesitate pentru viitorul sustenabil al planetei, așa trebuie să fie și obiceiul de a ajusta hainele la croitor. În magazinele noastre clienții care găsesc haine ce necesită anumite modificări pot scana un cod QR, cu ajutorul căruia vor fi direcționați către cea mai apropiată croitorie. Ne dorim ca în timp să construim o rețeta de ateliere de croitorie și retuș din toată țara”, declară Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Uniunea Europeană a stabilit că avem nevoie de o industrie fashion sustenabilă, iar asta înseamnă că trebuie să folosim articolele vestimentare un timp mai îndelungat. Raportul „A Zero Waste Vision for Textiles” recomandă, printre soluțiile pentru a reduce risipa vestimentară, susținerea sectorului de reparații din fiecare țară.
„Reutilizarea hainelor, așa cum sunt cele second-hand, merge mână în mână cu partea de reparare și retușare a lor pentru că astfel putem prelungi durata de viață a unui articol vestimentar. Ne-am propus să susținem croitorii și cizmarii, care pot ajusta simplu, rapid și ieftin orice articol vestimentar care poate este mai mare sau are un mic defect. Avem momentan în rețeaua Repair șase ateliere: două la București și patru la Ploiești și suntem în discuții să ne extindem în toate orașele în care există cele 42 de magazine Humana. Vrem să îi invităm pe toți croitorii din România să fie parte din această mișcare. Putem creea astfel mii de locuri de muncă verzi”, adaugă Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Prelungirea vieții unui articol de îmbrăcăminte prin apelarea la serviciile unui croitor aduce multe beneficii, atât economice, cât și de sustenabilitate.
Repararea sau ajustarea hainelor reduce cererea pentru produse noi, ceea ce contribuie la diminuarea impactului ecologic al industriei modei. Apoi, de multe ori, costul reparației unui articol de îmbrăcăminte este mai mic decât achiziționarea unuia nou de calitate similară. Repararea hainelor ne permite să păstrăm articolele care ne plac și care se potrivesc stilului personal. De asemenea, ajută la reducerea deșeurilor și promovează o abordare mai responsabilă față de consum. Nu în ultimul rând, apelând la serviciile unui croitor, susținem micile afaceri și contribuim la economia locală.
Mai multe informații despre inițiativa Repair și despre cum orice atelier de croitorie sau cizmarie se poate afilia rețelei Repair găsiți pe www.humana-romania.ro.
Lasă un comentariu