• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer

Veg Life

VegLifestyle is the good life

  • Rețete
    • Mic Dejun
    • Aperitive Vegane
    • Supe
    • Feluri de bază
    • Deserturi
    • Bauturi
  • Cele mai cool stiri ale momentului
  • Despre noi
    • Povestea VegLifestyle
    • Colaboratori
  • Contact

„Istoria Biblică a Noului Testament”, de Prof. A. P. Lopuhin – o lucrare de referință și o resursă valoroasă despre evenimentele și învățăturile din Noul Testament

aprilie 4, 2024 by Adriana Iordan Lasă un comentariu

Editura Paul Editions lansează în luna aprilie “Istoria Biblică a Noului Testament”, o serie de 3 volume de referință dedicată celor interesați de studiul Noului Testament și nu numai. Lucrarea amplă și valoroasă în traducerea Patriarhului Nicodim, explorează evenimentele și învățăturile din Noul Testament. Lucrarea de cercetare academică reprezintă în același timp o contribuție valoroasă la înțelegerea și interpretarea textului sacru și a tradițiilor creștine și prezintă lumii contemporane bogăția și profunzimea înțelepciunii biblice.

„Istoria Biblică a Noului Testament” aduce în fața cititorilor, trei lucrări remarcabile și cuprinzătoare, care îmbină expertiza academică și spiritualitatea creștină într-o sinteză semnificativă și inspirată. Seria beneficiază de cercetarea profesorului A. P. Lopuhin, recunoscut pentru contribuțiile sale majore în domeniul studiilor biblice și teologice, iar aceasta este o altă dovadă a experienței și pasiunii sale pentru înțelegerea textelor sacre.

Cele 3 volume se remarcă prin detaliile bogate și interpretările precise, oferind cititorilor o înțelegere profundă a textului biblic și a semnificației sale în contextul istoric și teologic al vremii. Traducerea realizată de Patriarhul Nicodim conferă autenticitate și încredere acestor lucrări, aducând în lumina cunoașterii moderne un text străvechi, dar mereu actual.

Primul volum aduce în prim-plan evenimentele și învățăturile esențiale din perioada care cuprinde nașterea lui Hristos până la botezul Domnului. Cele 26 de capitole incluse în acest volum oferă o perspectivă amplă asupra contextului istoric și religios în care s-au petrecut aceste evenimente fundamentale pentru creștinism.

„Cu volumul de faţă începem Noul Testament al Istoriei Biblice. Nu ne vom apuca să spunem câtă vreme ne-a cerut această ediţie şi câtă muncă, pentru că vremea este dar de la Dumnezeu, iar munca este datoria noastră…. terminând această operă a noastră, noi dorim numai un singur lucru, ca toţi cititorii noştri, şi cei binedispuşi, şi cei duşmănoşi, să se refere către ea cu acel duh creştinesc de indulgenţă şi sinceritate, care este condiţia primă şi indispensabilă de preţuire dreaptă a muncii altuia.” A.L. 11 iunie, 1894 S.Peterzburg

Celelalte două volume ale lucrării vor explora și detalia alte aspecte majore ale Noului Testament, oferind cititorilor o perspectivă comprehensivă asupra întregii vieţi a Fiului lui Dumnezeu.

„În alcătuirea acestor două tomuri, ca şi a celorlalte patru, noi ne-am folosit liber de studiile celor mai buni bibleişti moderni şi sub formă de suplemente am înserat în traducere cunoscuta operă a bibleistului francez F. Vigourou, „Noul Testament” și descoperirile arheologice în care cititorii pot găși o mulţime de 6 date uimitoare pentru combaterea atentatelor criticii negative la demnitatea istorică a cărţilor Noului Testament. Deci, cu Dumnezeu înainte? Intenţia noastră a fost să dăm societăţii noastre culte o astfel de carte, în care ea, cunoscând într-o expunere accesibilă pentru toţi, cele mai bune rezultate ale cercetărilor şi descoperirilor biblico-apologetice, ar putea găsi pentru sine sprijinul cuvenit în lupta cu raţionalismul şi negarea, ce dau năvală la noi din toate părţile, şi să se întărească în convingerea, că orice furtuni ar stârni spiritul necredinţei moderne, acesta e neputincios de a zdruncina stânca cea neclintită, pe care se reazămă adevărul etern al Sf. Scripturi. Pe cât am putut izbuti a realiza această intenţie, nu ne e dat nouă să judecăm; dar noi ne mângâiem cu credinţa dulce, că Judecătorul Răsplătitor, în nesfârşita îndurare şi indulgenţă către neputinţa noastră, şi intenţiile cele bune le preţuieşte.” A.L. 11 iunie, 1894 S.Peterzburg

“Istoria Biblică a Noului Testament” este mai mult decât o simplă lucrare de referință, este o călătorie în timp plină de înțelepciune, care ne ajută să înțelegem mai bine tradițiile, valorile și învățăturile care au fundamentat creștinismul de-a lungul secolelor. Autorul împărtășește cunoștințele și perspectivele sale acumulate de-a lungul unei cariere bogate și dedicate studiului Bibliei și a teologiei. Lucrarea sa aduce o abordare riguroasă și academică, completată de o înțelegere profundă și respect pentru textul și tradițiile creștine.

Profesorul Lopuhin a contribuit semnificativ la domeniul studiului Bibliei, înțelegerea textelor sacre și la transmiterea învățăturilor sale către generații succesive.  Opera lui aduce o perspectivă nouă și profundă asupra Noului Testament, evidențiind aspectele istorice, culturale și teologice ale perioadei și evenimentelor tratate în scrierile biblice. Cele 3 volume oferă o înțelegere holistică a textului biblic și a semnificației sale pentru credința creștină.

De-a lungul carierei sale, Profesorul Lopuhin a publicat numeroase lucrări care au contribuit la înțelegerea mai profundă a Bibliei și a tradițiilor religioase. Istoria Biblică a Noului Testament este una dintre cele mai valoroase și importante contribuții ale sale, aduce lumii academice și creștine o lucrare de referință și o resursă valoroasă pentru studiul și interpretarea textelor sacre.

Primul volum din seria „Istoria Biblică a Noului Testament” apare luni, 8 aprilie la chioșcurile de presă, pe site-ul editurii pauleditions.ro și în curând în magazine online (Libris.ro, Elefant.ro, Librărie.net, Bookzone.ro, Librex.ro, LibrariaDelfin.ro, Carturesti.ro), în librăriile din toată țara ( Compania de Librarii București, Cărturești, Sedcom Libris Iași, Prăvălia cu cărți), pe rafturile librăriilor Sedcomlibris Suceava (Librăriile Alexandria) și Compact Brașov (Librăriile Bookcity). Volumele 2 și 3 din serie vor fi disponibile începând cu 15, respectiv 22 aprilie. Preț recomandat per volum: 40 de lei.

Despre Editura Paul Editions

Editura Paul Editions a fost înființată în anul 2016. Cărțile publicate acoperă domenii diverse precum istorie, memorialistică, jurnale, biografii etc. Printre autorii de renume ai editurii se numără: Nicolae Iorga, I. G. Duca, Alexandru Marghiloman, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Cristian Troncotă, Paul Niculescu-Mizil, Constantin Argetoianu (Seria „Memorii pentru cei de mâine”); Constantin Dimitrescu-Severeanu (Volumele „Din amintirile mele. Intimități din cercul palatului regal”) și mulți alții. Printre cele mai recente aparții se numără: „Inegalabilul Davila” – Povestea legendară a părintelui medicinei românești; „Grigoraș Dinicu și Bucurestii lăutarilor de altădată”, de George Sbârcea; “Cafeneaua cu Poeți și Amintiri”, de George Sbârcea; “Scurtă istorie a lumii”, de Herbert George Wells; volumele „Mari Români – La răscruce de veacuri”, de Nicolae Petrașcu.

 

 

 

Ți-a plăcut? Dă mai departe!

  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X

Apreciază:

Apreciază Încarc...

S-ar putea să îți placă și:

Din categoria: Cele mai cool stiri ale momentului

Articol anterior: « KIKO Milano deschide primul magazin din Romania, in ParkLake
Articolul urmator: Ţii post sau eşti vegan? Iată cum poți obține proteinele necesare, chiar și cele prezente în surse de origine animala »

Reader Interactions

Lasă un comentariuAnulează răspunsul

Bara principală

Urmărește-mă și aici

  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • YouTube

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Postari recente

  • KIKO MILANO își extinde amprenta în România cu un nou Pop-Up Store în AFI Cotroceni
  • Noul meu duo favorit – Sereskin Hydrate și Serum Glow: Hidratare și Luminozitate Vizibilă
  • Clubul Calatorului by Corina Turcuman — calatoriile nu mai sunt un lux, ci un stil de viata
  • Puterea Trecutului – Cum ne putem reorganiza viața și recăpăta echilibrul interior
  • Bergenbier Fara Alcool devine sponsor oficial al Federatiei Romane de Ciclism pentru urmatorii trei ani

Footer

Nu rata știrile VegLifestyle!

KIKO MILANO își extinde amprenta în România cu un nou Pop-Up Store în AFI Cotroceni

Noul meu duo favorit – Sereskin Hydrate și Serum Glow: Hidratare și Luminozitate Vizibilă

Clubul Calatorului by Corina Turcuman — calatoriile nu mai sunt un lux, ci un stil de viata

Puterea Trecutului – Cum ne putem reorganiza viața și recăpăta echilibrul interior

Bergenbier Fara Alcool devine sponsor oficial al Federatiei Romane de Ciclism pentru urmatorii trei ani

Noutăți din rutina mea de skin care- serul cu Vitamina C & plasturii cu Aur24K de la BetterSkin

 

Drepturi de autor

Toate articolele (text, reţetă)  și fotografiile care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului VegLifestyle.ro. Copierea și diseminarea acestora pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți, etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Categorii

Arhive

Copyright VegLifestyle © 2025 · Website realizat de Artisan Web

%d