FIRST Tech Challenge România în sezonul 2023/2024 CENTERSTAGE℠ by RTX se anunță a fi un sezon de robotică unic, ce îmbină armonios tehnologia cu arta, pentru a ne oferi un spectacol contra-cronometru. Inovația este vedeta sezonului FTC #CENTERSTAGE. Elevii FIRST Tech Challenge din întreaga lume vor aplica abilitățile creative STEAM pentru a construi roboți performanți și pentru a concura în CENTERSTAGE. Sezonul trecut, 4 echipe ne-au reprezentat țara cu brio la Campionatul Mondial din SUA, aducând acasă nu mai puțin de 6 premii.
Pentru Asociația Nație Prin Educație sezonul 2023/2024 este al #8-lea sezon de robotică FIRST Tech Challenge în România, alături de partenerul fondator BRD Groupe Société Générale. First Tech Challenge România este pentru peste 3800 de elevi, peste 700 de mentori și voluntari un program național de antreprenoriat în robotică și educație STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică), fiind cel mai complex program dedicat elevilor de liceu. Sezonul acesta în jur de 240 de echipe din toate colțurile țării sunt așteptate la înscriere, până la data de 1 octombrie 2023, echipe formate din elevi de la licee de informatică, licee tehnice și tehnologice și colegii naționale. Echipele înscrise vor trece prin 32 de competitii tehnice, 4 Turnee complexe de Ligă (Competiții Regionale), toate culminând cu Campionatul Național și participarea echipelor calificate la Campionatul Mondial din Houston, SUA.
Sezonul trecut, 3 echipe de elevi care s-au calificat în urma etapei naționale a FIRST Tech Challenge 2023, organizată de asociația Nație Prin Educație, precum și o echipă calificată în urma campionatului FTC din India, ne-au reprezentat țara la Campionatul Mondial FIRST din Houston, SUA. Spectatorii și urmăritorii online au asistat la competiții pline de adrenalină, iar elevii români s-au întâlnit cu cele mai bune echipe de robotică din toată lumea. Echipele noastre au fost admirate de către toți participanții, atât grație priceperii lor cât și datorită rezultatelor excelente din 2022, când echipa Delta Force din Arad a adus premiul cel mare acasă, câștigând Campionatul Mondial. Românii s-au întrecut cu peste 190 de echipe din toate colțurile lumii și s-au întors acasă învingători, cu 6 premii obținute în SUA.
Asociația non-profit Nație Prin Educație, fondată de către Dana Războiu, în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, a deschis noi drumuri în domeniul roboticii în România – începând cu anul 2016, prin intermediul FIRST Tech Challenge, în cadrul celui mai mare program educațional STEM prin robotică pentru liceeni din țară.
„Sunt mândră că am ajuns în sezonul #8 de FIRST Tech Challenge. România crește un milimetru și datorită Nație Prin Educație. Copiii care vin la robotică, #robotiștii mei cum le spun eu, sunt inteligenți și frumoși, curajoși și creativi. Sunt foarte mândră de ei și de profesorii care sunt mentori în programul nostru de robotică. Recunoscătoare de asemenea partenerilor noștri care ne ajută să organizăm cel mai mare program de robotică din România. Va fi un an cu multe competiții în toată țara. Tema de anul acesta le permite copiilor să proiecteze roboți foarte interesanți. Abia aștept să-i văd. Succes!” spune Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.
„Începutul unui nou sezon al fenomenului BRD FIRST Tech Challenge este un bun prilej pentru a le mulțumi tuturor celor care au fost și sunt parte din acest program educațional, pentru că aceasta mare comunitate formată din elevi, profesori, mentori și parinți a demonstrat că educația STEAM timpurie este unul dintre pilonii principali ai progresului. 8 ani de BRD FIRST Tech Challenge în România înseamnă peste 13.000 de elevi și peste 2000 de profesori, mentori și voluntari implicați, înseamnă o curriculă îmbogățită, într-un cuvant înseamnă schimbare de paradigmă în bine. Reușitele echipelor românești la nivel mondial demonstrează că eforturile tinerilor sunt inspirație, dar mai ales foarte multă muncă și ambiție. Pentru a încununa acest efort fantastic al tinerilor din comunitatea BRD FTC, promisiunea BRD este că le rămânem aproape pentru a ne crea împreună acel viitor inovator și sustenabil la care năzuim. Tema acestui an este cum nu se poate mai potrivită, fiindcă ei vor fi mereu în «Centerstage» și noi bucuroși să îi privim și să îi susținem din culise”, a declarat Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Société Générale.
Elevii se pot înscrie în sezonul 2023/2024 CENTERSTAGE℠ by RTX până la data de 1 octombrie 2023, iar detaliile sunt disponibile pe site-ul natieprineducatie.ro.
FIRST Tech Challenge înseamnă more than robots – este un proiect de inginerie și lucru organizat ca într-un startup, care presupune muncă, dedicare și mai ales lucru în echipă, o cerință vitală pentru o echipă de robotică. Astfel, tinerii implicați în aceste proiecte își dezvoltă abilitățile și descoperă un potențial drum profesional.
***
Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Partner Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele
FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Nație Prin Educație susține elevii prin resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship and FIRST Global robotic Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români. Mai multe detalii despre Nație Prin Educație aici: https://natieprineducatie.ro/vision/
BRD pentru educație, tehnologie & inovație
BRD susține pregătirea viitoarelor generații de specialiști și antreprenori în tehnologie. Proiectele pe care BRD le are în vedere merg în direcția educației în disciplinele STEM: BRD FIRST Tech Challenge Romania, laboratoarele de robotică din cadrul Universității Politehnice București, programul Innovation Labs, partneriatul cu Applied Data Science Centre, programul Innovators for Children sau Conferinta How To Web. Toate acestea reunesc elevi, studenți, profesori, tineri antreprenori, experți și au impactat până în prezent peste 50.000 de beneficiari.
Lasă un comentariu