Cu toții avem nevoie de cineva pe care să ne putem sprijini. Prietenii, familia și colegii de muncă formează comunitatea noastră de sprijin social și ne oferă confort emoțional. Interacțiunile și comunicarea directă adaugă o semnificație mult mai profundă relațiilor personale pe care ne bazăm și de care avem nevoie cu toții.
Dr. David Heber – președinte al Institutului de Nutriție Herbalife (HNI), care promovează excelența în educația nutrițională pentru public și comunitatea științifică – subliniază că relațiile sociale ne pot ajuta să reducem nivelul de stres și astfel, riscurile legate de inimă, ne ajută să ne întărim imunitatea și starea de bine*. De asemenea, activitățile sociale cu prietenii pot reduce efectele negative ale îmbătrânirii – cu cât îmbătrânim, cu atât prieteniile devin mai importante și ne fac mai fericiți.
Un alt sfat al lui David Heber este să îți iei un prieten bun alături, atunci când ai un obiectiv ce pare „prea îndrăzneț” – va fi alături de tine, te va sprijini atunci când vei simți că te pierzi pe drum, te va încuraja și aplauda în momentele cheie, drumul va părea mult mai ușor și mai scurt, iar șansele de reușită vor fi mai mari. Și nu în ultimul rând, împarte bucuria de a mânca cu prietenii. Mâncatul este în mare măsură o activitate socială și este foarte posibil ca afirmația „ești ceea ce mănânci”, să fie dezvoltată și completată cu „ești ceea ce oamenii din jurul tău mănâncă.”
Adevărul este ca mâncarea reprezintă o mare parte a oricărei relații. Cuplurile petrec mult timp cu pregătirea meselor și mâncând împreună. Atunci când un partener decide să țină dietă sau să adopte o alimentație echilibrată, poate avea un impact foarte mare și asupra celuilalt. Există o schimbare în bine a stilului de viață pentru ambii parteneri.
Pentru a arăta și a te simți cât mai bine, corpul are nevoie de un amestec complex de substanțe nutritive. Pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi, vitamine și minerale de calitate, acesta are nevoie și de lichidele potrivite pentru hidratare, dar și de un aport optim de fibre. Chiar și cei mai atenți la alimentație au dificultăți în a atinge necesarul zilnic din fiecare substanță nutritivă.
Susan Bowerman, Senior Director, Worldwide Nutrition Education and Training, Herbalife Nutrition este de părere că o stare bună de sănătate este asigurată de o alimentație potrivită, alături de activitate fizică regulată și odihnă. O nutriție echilibrată te ajută să ai nivelul necesar de energie pentru activitățile zilnice și o stare de bine pe tot parcursul vieții.
Iată șapte elemente ale unei alimentații echilibrate** prezentate de Susan Bowerman:
- Proteine
Proteinele sunt macronutrienți esențiali pentru fiecare celulă din corp. Proteinele contribuie la formarea unor celule importante, cum sunt hormonii și enzimele, dar și la clădirea și menținerea țesutului muscular. Proteinele conferă și senzația de sațietate. Organismul produce, descompune și utilizează proteine în mod constant, astfel că este important să incluzi o cantitate suficientă de proteine în alimentația zilnică, pentru a reîntregi rezervele consumate. Recomandarea noastră este ca până la 30% din aportul caloric zilnic să provină din proteine vegetale ușoare, cum ar fi soia.
- Carbohidrați
Corpul tău are nevoie și de un alt macronutrient, carbohidrații, pentru energie, astfel că este important să consumi o cantitate adecvată pe parcursul zilei. Îți recomandăm să consumi aprox. 40% din calorii din cereale integrale, boabe, legume și fructe – dar nu genul de carbohidrați cu zahăr și amidon care se găsesc în produsele de brutărie, băuturile carbogazoase și dulciuri.
- Grăsimi
Corpul tău are nevoie și de cantități mici de grăsimi bune. Alimentația, în general, furnizează o cantitate mai mare de grăsimi totale și saturate decât avem nevoie, și nu suficiente grăsimi sănătoase, cum sunt nucile, ulei de măsline și avocado. Grăsimile sunt o sursă foarte concentrată de calorii, motiv pentru care filozofia de nutriție Herbalife Nutrition îți recomandă să limitezi aportul de grăsimi la 30% sau chiar mai puțin din aportul caloric zilnic.
4. Vitamine și minerale
Vitaminele și mineralele sunt implicate în numeroase reacții chimice care au loc în organism în fiecare zi, iar multe minerale – calciu și magneziu de exemplu – au rol structural. O alimentație echilibrată conține vitaminele și mineralele necesare, iar un supliment zilnic cu multi-vitamine și minerale te ajută să consumi cantitatea potrivită.
5. Fitonutrienți
Produsele vegetale conțin numeroși compuși naturali numiți fitonutrienți. Aceștia au numeroase beneficii, cum ar fi prevenirea bolilor, întărirea imunității și repararea ADN-ului deteriorat. Pigmenții pe care îi conțin conferă o culoare frumoasă fructelor și legumelor. De aceea, este important să ai o alimentație cât mai colorată, cu multe produse vegetale.
6. Fibre
Fibrele sprijină procesul digestiv, conferă senzația de sațietate și promovează creșterea bacteriilor bune în tractul digestiv. Fructele și legumele întregi, cerealele integrale și leguminoasele sunt surse optime de fibre alimentare, dar dacă nu îți poți lua din alimentație necesarul zilnic de 25 de grame, atunci poți apela la suplimente cu fibre.
7. Apă
Corpul uman este format în proporție de 70% din apă, așa că nu este nicio surpriză că trebuie să ne hidratăm pentru a ne menține sănătatea. Corpul are nevoie de apă pentru a transporta substanțele nutritive către celule și pentru a elimina reziduurile. Apa ajută și la reglarea temperaturii corpului și la lubrifierea articulațiilor, organelor și țesuturilor. Recomandarea privind aportul de lichide este de aprox. 8 pahare (de 240 ml) pe zi. Apa trebuie să fie prima alegere, însă ceaiul simplu sau cafeaua contribuie și ele la atingerea necesarului zilnic de lichide.
În privința echilibrării caloriilor, tu deții controlul asupra ambelor elemente ale ecuației calorice. Tu poți regla câte calorii consumi, numărând caloriile din alimentele pe care le mănânci, și tot tu poți controla – cel puțin parțial – câte calorii arzi în fiecare zi prin activitate fizică. Așadar, fie că obiectivul tău este să pierzi sau să iei în greutate sau să îți menții greutatea, puterea de a menține echilibrul este în mâinile tale.
Așadar, daca vrei o relație fericită, adoptă obiceiuri sănătoase care vor aduce și mai multă iubire în relația voastră!
Spune DA obiceiurilor sănătoase, fă-ți noi prieteni, alăturându-te comunității noastre globale prin intermediul Distribuitorilor Independenți Herbalife Nutrition. Pentru a contacta un Distribuitor Independent Herbalife Nutrition click aici.
*5 Reasons Being Social Makes You Happier, Dr. David Heber, M.D. Ph.D. FACP, FASN, Chairman, Herbalife Nutrition Institute
**How to Achieve a Balanced Diet with Protein, Carbs, Fats, and Micronutrients, Susan Bowerman, M.S. R.D., CSSD, CSOWM, FAND, Sr. Director, Worldwide Nutrition Education and Training, Herbalife Nutrition
Lasă un comentariu