Dan Șucu, prin intermediul Fundației Mobexpert, a efectuat o donație impresionantă în beneficiul unuia din cei mai legendari susținători ai echipei de fotbal FC Rapid. Mihai Ioan, acum în vârstă de 78 de ani, a fost primul șef al galeriei Rapidului și se confruntă în prezent cu grave probleme de mobilitate, după ce, din cauza diabetului, a suferit cinci operații la picioare, dintre care trei amputări. Pentru a se putea deplasa în continuare, Mihai Ioan a primit, din partea Fundației Mobexpert, o tricicletă electrică pliabilă, un vehicul extrem de util pe care se poate baza de acum înainte.
Mihai Ioan a fost actor la teatrul de revistă, iar, în anii 60, a fost primul șef al galeriei Rapidului, fiind atunci și unul dintre miile de suporteri care au făcut celebrul drum pe jos de la Ploiești în Giulești, după primul titlu câștigat de giuleșteni, în 1967. În anii 80, din cauza bancurilor politice pe care le spunea ocazional, a fost ridicat de securitate și, din pricina șocului și a nesiguranței viitorului, i s-a declașat diabetul, cu timpul dezvoltând o neuropatie diabetică, ce a dus la o infecție a unuia dintre picioare. A suferit de atunci cinci operații la picioare, dintre care trei amputări, la două degete și o bucată din talpă la piciorul stâng, și o operație de menisc și cartilagiu la genunchiul drept. Aceste intervenții i-au limitat capacitatea de a se deplasa. Mihai Ioan locuiește la etajul 10 și spune că nu a mai ieșit la o plimbare de un an și jumătate, având dureri mari chiar și în repaus.
Dan Șucu, principalul acționar al Rapid și proprietarul Mobexert, a aflat de cazul emoționant al acestuia și a decis să îl ajute, achiziționând, prin intermediul Fundației Mobexpert, o tricicletă electrică pliabilă, de ultimă generație, cu care Mihai Ioan se va putea deplasa în fiecare zi. Vehiculul electric are o autonomie de 50 de kilometri și este ușor de transportat și de depozitat. Donația îi îndeplinește fostului șef al galeriei Rapidului și una din marile sale dorințe: aceea de a putea reveni pe stadion, la meciuri, unde să își susțină echipa de suflet.
Donația oferită completează seria de acțiuni caritabile cu care Fundația Mobexpert vine în ajutorul persoanelor cu nevoi speciale. În ultimul an, donațiile efectuate au ajutat copiii și adolescenții aflați în grija SOS Satele Copiilor, familiile afectate de incendiul din comuna Tunari, sute de oameni din comuna Râmnicelu, județul Brăila, au avut parte de consultații și analize gratuite, efectuate de Caravana cu medici, copiii nevăzători de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Cristal din Oradea au primit mașini de scris speciale, iar Parohia cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Ștefăneștii de Jos a fost mobilată cu o bucătărie modernă.
Lasă un comentariu